Rubinul este o piatră prețioasă extrem de puternică, cu o duritate de 9,0 pe scara Mohs, situându-se imediat sub diamant.
Cuvântul „rubin” provine din latinescul „ruber” care înseamnă roșu. Rubinul este o varietate de corindon dur, de culoare roșie, iar toate celelalte varietăți de culoare de corindon sunt denumite safir. Culoarea sa superbă este dată de urmele de crom.
Rubinul trebuie să îndeplinească anumite standarde pentru a intra în categoria rubin, altfel este etichetat ca fiind safir roz. Rubinele naturale conțin imperfecțiuni. Aceste imperfecțiunile sunt incluziuni de ace rutile denumite „mătase”, iar ele joacă un rol important în detectarea rubinelor artificiale. De fapt, incluziunile dintr-un rubin dovedesc autenticitatea și dezvăluie frumusețea și individualitatea fiecărei pietre.
Culoarea este cel mai important factor determinant în ceea ce privește valoarea sa. Rubinele colorate mai închise la culoare și mai clare sunt cele mai căutate, dar și cele mai scumpe. Există trei aspecte ale culorii unui rubin care sunt luate în considerare, nuanța, saturația și tonul. Nuanța se referă la culoarea rubinului așa cum o vedem noi. Saturația determină vizibilitatea culorii, iar tonul implică puritatea culorii. Dacă este un ton pur, nu vor exista culori secundare. Dacă nu este un ton pur, acesta poate include una sau mai multe nuanțe secundare, cum ar fi roz, violet sau portocaliu.
Cum este văzut rubinul în lume
„O picătură din sângele inimii Mamei Pământ” este modul în care rubinul este descris în Orient. Indienii numesc rubinul „Ratnanayaka”, adică „stăpânul pietrelor prețioase”. Hindușii au numit rubinul, ulterior, „regele pietrelor prețioase”. În India, cei care au donat rubine pentru a onora Krishna au fost asigurați că vor renaște ca împărat într-o viață viitoare. Hindușii consideră că rubinele de culoare deschisă sunt potrivite pentru femei, iar rubinele mai închise la culoare, pentru bărbați.
În Evul Mediu, rubinul era privit ca o piatră a profeției. Se credea că piatra se închide la culoare când pericolul era aproape. Solomon a descris înțelepciunea judecății lui Dumnezeu ca depășind cel mai valoros și mai prețios material pământesc - Rubinul.
În Asia, hindușii considerau rubinele drept cea mai valoroasă piatră prețioasă. Rubinele au fost, de asemenea, integrate în sistemul de castă prin puritatea lor.
Într-o poveste a exploratorului Marco Polo, împăratul chinez Kublai Khan călătorește în Sri Lanka și se întâlnește cu regele Ceylonului. Împăratul Kublai Khan este fascinat de abundentele rubine găsite în regiune și se oferă să schimbe un întreg oraș cu o piatră de rubin.
Începând cu secolul al XIII-lea, mulți monarhi britanici au folosit rubinele în inelele lor de încoronare. De la Iacob al VII-lea până la Regina Maria, rubinele au fost un simbol pentru descendență, bogăție și succes.
Proveniență rubine
Cele mai fine rubine provin din regiunea Mogok din Birmania, dar și din Thailanda, principala sursă de astăzi pentru rubine. Rubinele thailandeze tind să fie puțin mai închise la culoare. Insula Ceylong denumită „insula pietrelor prețioase“, a fost, de asemenea, renumită mult timp pentru rubinele sale, care au o nuanță mai deschisă. Marco Polo a spus odată că niciun alt loc nu avea rubine la fel de frumoase ca cele din Ceylon. Rubinele provin și din India, Tanzania, Madagascar, Rusia, Sri Lanka, Cambodgia, Kenya, Mexic, Afganistan și Carolina de Nord și Pakistan. Pakistanul oferă rubine de culoare excelentă, doar cu o frecvență mai mică decât de la Mogok.
Rubin – proprietăți terapeutice
Rubinul este considerat piatra iubirii, a energiei, a pasiunii, a puterii și a poftei de viață. Ca nicio altă piatră prețioasă din lume, rubinul reprezintă simbolul complet pentru sentimentele puternice. Despre rubin se spune că reface forța vitală, crește energia și vigoarea. Rubinul intensifică emoțiile și sporește pasiunea. Poate fi folosit ca talisman pentru a aduce bogăție, bucurie, dragoste, vigoare sexuală și putere.
De asemenea, rubinul sporește puterea, încrederea și entuziasmul. Este, de asemenea, un instrument motivațional pentru a te ajuta să îndeplinești sarcini. Poate întări și energiza chakra inimii, deschizând canale blocate, astfel încât să poți transmite și primi dragoste, curaj, încredere. Dacă este utilizat pe chakra de bază, rubinul poate acționa ca un afrodisiac.
Rubinul aduce proprietarului liniște, alungă visele înfricoșătoare și ajută la rezolvarea disputelor. Menține o minte limpede, o concentrare sporită, motivație și aduce un sentiment de putere purtătorului, încredere în sine și determinare. Cultura chineză crede că roșul este cea mai norocoasă culoare. Este bijuteria preferată a îndrăgostiților, inspirând mai multe emoții decât aproape orice altă piatră, ceea ce îl face cadoul perfect pentru o logodnă sau Ziua Îndrăgostiților.
Rubine faimoase
Liberty Bell Ruby - cel mai mare rubin extras din lume, găsit în Africa de Est în anii 1950. Cântărește patru kilograme, este de opt mii și jumătate de carate. Rubinul sculptat într-o formă în miniatură a Clopotului Libertății este înconjurat de 50 diamant albe. Rubinul a fost furat de la Stuart Kingston Jewellers din Wilmington, Deleware în timpul jafului din 2011, iar acesta nu a fost niciodată recuperat.
DeLong Star Ruby - cântărește 100,32 carate și se află în Muzeul de Istorie Naturală din New York. Rubinul prezintă o stea cu 6 raze și și-a primit numele de la doamna Edith Haggin de Long, care a cumpărat piatra în 1937 de la Martin Leo Ehrmann, renumitul colector și dealer de pietre prețioase.
Rubinul stelar Neelanjali. Cântărește 1.370 de carate și prezintă un asterism neobișnuit cu 12 puncte și două stele. Un rubin este cunoscut sub numele de rubin stelar dacă conține un asterism (refracție luminoasă distinctivă în formă de stea) în bijuterie. Se spune despre acesta că se află în siguranță în Bangalore, India.
Rubinul Graff - cu o greutate de 8,62 carate, rubinul a stabilit recorduri la licitația de bijuterii magnifice și bijuterii nobile de la Sotheby’s Geneva din noiembrie 2014, vândându-se cu peste 8 milioane de dolari.
Sunrise Ruby - este cel mai scump rubin „sânge de porumbel” din lume. Rubinul certificat netratat, de 25,59 carate, fixat într-un inel Cartier și situat între diamante heptagonale care cântăresc 2,47 carate și 2,70 carate. Este considerat printre cele mai rare dintre toate pietrele prețioase. Are o culoare naturală, bogat saturată, claritate și strălucire ridicate, tăietură și formă fin proporționate. Vândut pentru mai mult de 30 de milioane de dolari, a fost un record mondial nu numai pentru rubin, ci și pentru orice piatră prețioasă colorată la o licitație.
Rubinul Carmen Lucia - Acest rubin spectaculos de 23,1 carate, așezat într-un inel de platină cu diamante, este unul dintre cele mai fine și mai mari rubine cunoscute. Piatra a fost extrasă din legendara regiune Mogok din Birmania în anii 1930. Inelul a fost donat Smithsonianului de către omul de afaceri și filantrop Peter Buck în memoria soției sale Carmen Lúcia.
Întreținere bijuterii cu rubin
O bijuterie cu rubin (inel, cercei, pandantiv) poate fi curățată o dată sau de două ori pe săptămână pentru a-l menține strălucitor. Deși rubinele sunt rezistente, nu trebuie să folosești amestecuri, produse abrazive, substanțe chimice dure, exfolianți sau alte produse de curățare. Cel mai bun mod de a curăța o bijuterie cu rubin este să folosești ingrediente de curățare blânde. Ca și în cazul celorlalte pietre prețioase, o curățare delicată cu apă și săpun este suficientă. Apoi, șterge rubinul cu o cârpă moale, curată sau lasă-l așezat pe o hârtie ca să se usuce în mod natural. Așadar, o curățare ocazională și o întreținere minimă îți vor menține rubinele strălucitoare ani la rând.
De unde cumperi bijuterii cu rubin?
Cumpără întotdeauna bijuterii din surse autorizate, pe care le poți verifica înainte. Valmand este locul perfect de unde poți achiziționa bijuterii cu pietre prețioase, după ce parcurgi colecția impresionantă de inele de logodnă, inele cadou, verighete, cercei, pandantive sau coliere.
Colecția de bijuterii cu rubine de la Valmand este definită de atenție, grijă la detalii, culoare și rafinament. Nu ai cum să rămâi indiferent la frumusețea unui rubin impecabil încastrat într-o bijuterie fabuloasă. Consultă specialiștii noștri sau programează o vizită la magazin și fă cea mai bună alegere.
Lasă un comentariu