Istoria ametistului


Numele uneia dintre cele mai frumoase pietre prețioase provine din cuvântul grecesc „a-methystos” care are la bază cuvântul „methy” (vin). O altă sursă istorică poziționează originea cuvântului la „amethustos” care înseamnă „cel ce nu e beat”. Dacă nu putem spune cu certitudine care este originea numelui de un lucru suntem siguri: această piatră semiprețioasă care poate varia de la violet la purpuriu este una dintre cele mai valoroase și apreciate varietăți de cuarț.

Așa cum a rămas încă din cele mai vechi timpuri, ametistul este purtat la vedere pentru funcțiile sale profilactice, fiind apreciat și pentru faptul că protejează împotriva vrăjitoriilor, magiei negre și gândurilor negre. Grecii considerau că ametistul are puterea de a ține la distanță prietenii falși și hoții, iar în cultura populară internațională se crede că ametistul poate transforma energia în iubire, combate stresul și aduce o stare de liniște sufletească oricui îl poartă.

Tot în Antichitate ametistul, în funcție de religia practicată, avea o încărcătură spirituală puternică. Celții o considerau „piatra druizilor”, budiștii considerau că are proprietăți purificatoare și „piatra evoluției pe treptele spiritualității” și pe teritoriul Indiei de azi era piatra brahmanilor.

Tot în trecut mai era consideată și piatra episcopală, fiind dăruită episcopilor creștini la investire. Preoții care o purtau erau feriți de vicii și cu ajutorul ei își păstrau jurământul de castitate. Pentru majoritatea culturilor reprezenta pietatea, smerenia și sinceritatea.

Societatea Americană de Gemologie a hotărât în 1912 că ametistul este piatra lunii februarie și că reprezintă primii șase ani de mariaj.

Romanticii care nu se feresc să-și arate sentimentele de ziua Sfântului Valentin trebuie să știe că în istorie s-a considerat întotdeauna că există o legătură între sfânt și ametist, datorită puterii purificatoare și capacității de a transforma totul în dragoste și sentimente de iubire.

Legenda spune că frumoasa Amethysta nu a dorit să răspundă avansurilor insistente ale lui Bacchus, zeul vinului și Diana, zeița vânătorii, a hotărât s-o transforme într-un cristal pur de cuarț peste care Bacchus a turnat vin ca să-i ofere nuanța de violet.

O altă variantă de poveștii îl are pe Dionysos ca personaj principal. Acesta, nervos din cauza insultelor primite de la un muritor, a promis că prima persoană care-i iese în cale o să fie sfâșiată de tigri. În fața lui a apărut Amethystos care mergea să depună ofrande pe altarul zeiței Artemis. Dorind s-o salveze de tigrul lui Dionysos a reușit să o salveze într-o statuie de cuarț pur, colorată după ce Dionysos a vărsat vin peste ea.


Tipuri de ametist


Calitatea ametistului diferă în funcție de zona geografică de proveniență, dar cea mai bună calitate o are ametistul complet transparent.

Există doar două tipuri de ametist – oriental (safir violet) – care are caracteristicile safirului și ale rubinului. A doua variantă este o formă de cuarț și e numit ametist veritabil.

În stare naturală are o culoare violet cu inserții transparente sau albe. Pe scara durității ocupă locul 7. Îl poți recunoaște după luciul sticlos, dar trebuie menționat că structura este diferită de a altor cristale cu aceeași greutate și duritate. Cristalul are o reacție interesantă la schimbările de temperatură motiv pentru care culoarea devine mai pală când este expusă la căldură. Motivul principal pentru care nu e recomandat să porți bijuterii cu ametist la plajă.

Ametistele uniform colorate sunt incredibil de rare și doar câteva țări se pot lăuda cu astfel de pietre prețioase: Brazilia, Madagascar, Germania, Rusia și Sri Lanka.

Cercei din aur de gala cu ametist

Cercei din aur cu ametiste si diamante

Culorile ametistului


Conform legendelor, fiecare culoare are o anumită proprietate.

Ametistul violet – aduce lumină, dragoste și face legătura între inimă și vorbire. Unii consideră că un violet mai deschis stimulează activitatea cerebrală;

Ametistul marmorat – stimulează sistemul imunitar și ajută la găsirea unor soluții indiferent de problemă. Mulți îl folosesc și pentru a scăpa de stres;

Ametistul ananas – stimulează imaginația și creativitatea;

Ametistul lila – extras chiar din zona Maramureșului, are o vibrație înaltă și puterea de a armoniza;

Ametistul verde – cunoscut și sub numele de Prasiolitul (din greacă „prason” – praz și „litos” – piatră) are puterea de a calma.